Lago Maggiore - Monte Tamaro


Traseu: Verbania - Locarno(CH) - Passo Monte Ceneri (560m) - Rivera (470m) - Alpe Foppa (1530m) - Rif. Monte Tamaro (1867m);

Distanta: 60.5km;

Diferenta de nivel pozitiva: 1620m;

Track GPS


In sfarsit fereastra de vreme buna, suntem gata de drum. Dupa ce strangem cortul si abandonam masina pentru urmatoarea saptamana in parcarea campingului, primul obstacol este traversarea lacului Maggiore pana in extremitatea nordica, in Locarno (Elvetia). Ora 7 dimineata ne gaseste demontand rotile bicicletelor, pe care le introducem in cala autobuzului de Verbania.
Din pacate de aici nu mai avem nici o varianta auto cu care sa putem avansa spre Locarno - in ciuda binevointei soferilor, autobuzele de pe segmentul asta nu au suficient loc in cala pentru incarcarea bicicletelor. Asa ca punem rotile la loc si incepem sa pedalam spre nord, pe soseaua de pe malul lacului. Desi avem de parcurs 40km pe asfalt, localitatile cochete si privelistile incantatoare fac ca timpul sa treaca pe nesimtite.

In Locarno ne ingaduim putin timp de relaxare pe promenada de pe faleza, prilej bun de studiat arhitectura interesanta a orasului, cu o cromatica vie, aparte chiar si pentru regiunea asta a Elvetiei.

Toa aici se afla si punctul de start al Transalpului nostru, Turul celor 7 lacuri. Cu GPS-ul in fata navigam pe stradute, trecem de zona rezidentiala, si nimerim in final pista ciclistica ce leaga orasul de satele invecinate. Dupa cativa kilometri, traseul nostru paraseste banda si se abate pe terenul unor ferme agricole. Trecem nonsalant de niste indicatoare de acces interzis, din ce in ce mai dese, ghidati fiind de track-ul pe care-l urmam cu sfintenie. Intram brusc pe camp inierbat, fara urma de drum. Tot cu ochii-n GPS, ne trezim la un moment dat pe o fasie cu iarba taiata scurt, pe care putem avansa mai usor. Ceva pare totusi dubios: din loc in loc sunt niste indicatoare luminoase, iar dupa ce intersectam inca 2-3 benzi proaspat cosite, incepem sa fim mai atenti la imprejurimi, ocazie cu care observam in departare un turn de control, cateva planoare mici si chiar niste avioane care zac in soare in fata hangarelor. Brusc, ne dumirim ca suntem intr-un loc cat se poate de nepotrivit, si anume pe o pista de aterizare a unui mic aerodrom. Singura solutie e pedala la fund, si sa iesim cat mai repede de-aici. In iuresul cursei, Oana ramane in urma, insa decat doua amenzi mai bine doar una, asa ca aplicam principiul scapa cine poate :). Ne reunim dupa cateva minute, fara incidente, la liziera unei paduri din vecinatatea aerodromului.

Ne tragem sufletul, si cativa kilometri mai tarziu ne gasim la baza primei ascensiuni a traseului, catararea pe Via Romana di Monte Ceneri. Via Romana in Elvetia pare a fi un drum nereconditionat de pe vremea romanilor. Sub soarele arzator urcam in serpentine abrupte pe niste dale si bolovani colturoasi care abia ne lasa sa tinem bicicleta pe directie. Cand panta trece de 20%, suntem obligati sa facem push-bike. Din fericire nu urcam asa decat vreo 350m diferenta de nivel, si in scurt timp iesim in asfalt, in passo Monte Ceneri (560m). Aici, ora inaintata si norii amenintatori ce se profileaza deasupra masivului muntos de vis-a-vis, ne conving sa continuam pe sosea pana in Rivera, de unde scutim o ascensiune de 900m cu ajutorul gondolei.

Odata debarcati din gondola pe platoul Alpe Foppa, e doar o chestiune de timp pana ne va prinde furtuna. Nori negri se apropie cu repeziciune, se aud tunete, asa ca incepem urcarea spre Monte Tamaro fara a zabovi mult in zona. Apucam doar sa observam niste trasee intersante de downhill, un mic rollercoster, si multe spatii de recreere pentru toate varstele. Ne angajam pe un drum forestier abrupt, ce castiga rapid altitudine spre releul din varful muntelui. Ca un facut, ploaia ne prinde din urma cu doar cateva sute de metri inainte de a ajunge la cabana-refugiu de pe Monte Tamaro, asa ca incheiem prima etapa destul de murati.

La cabana nu sunt decat trei turiste localnice si ingrijitorii, un cuplu elvetiano-japonez. Ne alegem locurile la prici, ne schimbam, si coboram in sala de mese, unde gasim si-un godin langa care ne uscam hainele. Intrucat calatorim light, comandam de mancare o mamaliga cu branza. Cam greu digerabila, pentru cei 18 franci cat costa. Noroc ca ospitalitatea elvetiana se ridica la inaltimea renumelui, asa ca putem plati in euro. Tot 18, ca sa fie conversia mai usoara :) Una peste alta, cazarea la prici, o mamaliga si-o placinta s-au ridicat la 80 euro. ;)

Foto: Oana, Doru;