Passo Branchino - Lizzola


Traseu: Baresi(890m) - Roncobello - Passo Branchino(1825m) - Rif. Alpe Corte (1415m) - Valcanale - Ponte Seghe (580m) - Valbondione (900m) - Lizzola(1270m);

Distanta: 46km;

Diferenta de nivel pozitiva: 1650m;

Track GPS


Cum ieri ne-am depasit planul, azi avem o distanta mai scurta de parcurs. Parasim Rifugio Escursionistico in jurul orei 7:30, si reluam urcarea spre Capovalle, punctul terminus al soselei. Deja suntem marginiti de varfurile inalte ale masivului Orobie, chiar in dreapta noastra inaltandu-se spectaculos Cima di Menna (2300m). Depasim un punct de taxare nesupravegheat, si in urmatorii 5 kilometri urcam sustinut 450m diferenta de nivel pe un forestier asfaltat, care iese la gol alpin in dreptul stanei Baita di Mezzeno, la ~1550m altitudine.

Fiind weekend, sunt multe masini parcate si turisti ce se pregatesc de plecare pe numeroasele trasee din zona. Noi parasim asfaltul, si intram pe o poteca ce traverseaza gardul electric din jurul stanei, si apoi incepe sa urce abrupt prin padure, peste radacini si praguri stancoase. Moment de push-bike printre grupurile intrigate de prezenta biciclistilor pe traseele evident de picior, evident inaccesibile pe bicicleta. Iesim din nou la gol alpin, trecem pe sub Corno Branchino, o stanca impunatoare ce margineste traseul, apoi mai pe biciclete, mai pe langa, ajungem intr-un final in Pasul Branchino (1821m), punctul maxim al ascensiunii noastre. Chiar din pas se vede Lago del Branchino, un mic laculet cuibarit intr-o caldare glaciara inconjurata de versanti inierbati. Luam o pauza binemeritata, si intram in discutii cu niste turisti pensionari in grupul carora provocam rumoare povestindu-le de unde venim si incotro ne indreptam.

Din pas ne continuam traseul pe o poteca ingusta ce traverseaza initial malul lacului si coboara apoi vertiginos din buza caldarii. Majoritatea coborarii merge parcursa pe bicicleta, insa punem franele la grea incercare pe pantele abrupte, la limita aderentei. Traversam o limba de padure, si in urmatoarea poiana ne abatem putin de la traseu si ne oprim sa luam pranzul pe terasa refugiului Alpe Corte (1415m). Timp in care schimbam impresii despre tura noastra in particular si ciclism in general cu o familie de milanezi, tata si fiu. Ocazie cu care-i spulberam inocenta celui mic, introducandu-l in tainele dopingului, spre disperarea tatalui ce se straduia sa-i vorbeasca despre eroismul ciclistilor italieni in marile tururi :))

Odata masa de pranz luata, ne continuam coborarea pe poteca ce se transforma deja in drum forestier, si dupa 3 kilometri iesim la asfalt, in Valcanale. Pe partea dreapta valea este marginita de niste varfuri stancoase impresionante, Cima del Fop si Monte Secco. Dupa inca 10km la vale ajungem in Ponte Seghe, in firul vaii Serio. De la racoarea muntelui am ajuns la aproape 500m altitudine, unde canicula este la ea acasa. Din fericire si valea aceasta are pista de biciclete, pe un versant umbrit de padure, insa in partea superioara iesim din nou in soseaua principala. Ne interesectam cu foarte multi cursieristi, semn ca suntem intr-o zona mai accesibile. In apropiere de localitatea Bondione trecem pe sub firul cascadei del Redorta, laudata ca fiind cea mai inalta din Italia.

Din localitatea urmatoare, Valbondione, incepem o catarare de 400m diferenta de nivel, pe serpentine, spre statiunea de ski Lizzola. Ne asteptam ca fiind localitate turstica, sa fie ceva mai animata, insa avem surpriza sa descoperim un satuc linistit, cu doar un singur hotel deschis. Avem ceva emotii, intrucat hotelul e ocupat de niste echipe de fotbal de copii, veniti in cantonament, nemaiavand nici o camera libera. Dupa ce luam in considerare chiar si varianta de a cobori inapoi in Valbondione, proprietara proaspat sosita ne gaseste loc intr-o camera ce nu era pregatita pentru oaspeti, dar ne-o amenajeaza pe loc cu asternuturi curate. Ca de obicei, seara iesim la singura pizzerie-restaurant din oras, unde definitivam planul pentru ziua ce urmeaza.

Foto: Oana, Doru;