Passo Maniva - Lago d'Iseo


Traseu: Lizzola(1270m) - Passo Manina(1750m) - Sentierre della Resistenza - Lago d'Iseo (Marone - 200m);

Distanta: 73km;

Diferenta de nivel pozitiva: 1540m;

Track GPS


Parasim Lizzola odata cu rasaritul, si iesim repede din oras, inaintand spre inima muntelui, pe drumul forestier ce urca pe valle del torrente Bondione. Avansand spre est, intram deja intr-o subdiviziune a Dolomitilor, numita Dolomiti Bergamasche, dupa apartententa de regiunea Bergamo. In firul vaii, in dreptul intrarii intr-o mina cu destinatie turistica, avem doua optiuni: sa continuam pe drumul ce urmeaza firul vaii pana aceasta se inchide, urmand apoi o curba de nivel ce se intoarce pe versantul din dreapta, sau sa urcam direct in curba de nivel anterioara, pe o poteca abrupta ce trece prin apropierea minei. Alegem varianta a doua, si incepem sa impingem si sa caram bicicletele peste bolovanii potecii care urca ~350m diferenta de nivel pana intersecteaza traseul Sentiero delle Orobie.

In continuare poteca urca mult mai lin, putem chiar incaleca pe alocuri pe biciclete, si ajungem dupa scurt timp langa capela ce marcheaza Passo della Manina (1750m). In jur se deschide o panorama impresionanta - spre vest se inalta la peste 3000m lantul Alpilor Orobie, iar in spate se intrevad primele varfuri din Dolomiti. Asternem micul dejun pe o bancuta din preajma pasului, si savuram alimentele cumparate de cu seara de la singurul magazin cu specific local din Lizzola.

La ora pranzului incepem coborarea, pe o poteca lata si accesibila, ce se transforma dupa vreo 2 kilometri intr-un drum forestier pe care-l urmam in viteza pana in satul Nona, la asfalt. Oprim la un mic local pentru a ne racori cu cate o inghetata, si nimerim exact in mijlocul unei adunari a posesorilor de Fiat500, asa ca ne permitem ragazul de a admira pe indelete simpaticele masinute. Odata pauza incheiata, ne continuam coborarea pe asfalt si ajungem in satele Vilminore si Valmaggiore di Scalva. Undeva deasupra noastra se afla ramasitele barajului Gleno (Diga del Gleno), martor al dezastrului din 1923, cand o rupere a barajului a provocat inundarea tuturor satelor din vale pana jos la Lago di Idro, si moartea a peste 350 de persoane.

Noi continuam pe firul vaii pana in Dezzo, unde incepem sa urcam spre stanga, pe asfaltul ingust al Stradeipe Provinciale 59, la limita rezervatiei naturale Boschi del Giovetto di Palline. Din Giallo, dupa o noua pauza de inghetata, iesim pe un drum forestier ce ne scoate in catunul Prave. De aici urmam poteca ingusta a unui vechi drum folosit in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial de catre luptatorii rezistentei italiene. Sentiero della Resistenza se strecoara pe versantii impaduriti coborand un final pe o panta foarte abrupta, cimentata, pana in Mazzuno.

De aici, aflati iar pe sosea, trecem prin Angolo Terme, un fel de vechi centru balnear cu o atmosfera gen anii 80, apoi incepem sa urcam pe serpentine ultimul hop pe ziua de azi. Traversam cateva satuce vechi, si in curand suntem rasplatiti de o panorama aeriana asupra lacului Idro. Coboram pe niste stradute inguste in Castelfranco, si iesim in final pe promenada de pe malul lacului, in Pisogne. Continuam pe malul estic al lacului, si suntem nevoiti sa strabatem 3 kilometri de tunel rutier intrucat poteca turistica de pe malul lacului este inchisa de vreo 3 ani din pricina unor prabusiri de stanci.

In Marone, pe malul lacului, ne gasim cazare intr-un apartament vechi pe care-l avem in intregime la dispozitie, intr-o casa suspendanta pe o alee de deasupra orasului. Seara, tarziu, iesim la restaurant unde stam la povesti cu ospatarul de origine rusa care ne impartaseste viziunea sa asupra situatiei economice din Italia.

Foto: Oana, Doru;