Route des Cols des Pyrenees - Septembrie 2014

Dupa ce am strabatut pasurile din Dolomiti in vara lui 2011 (link), pe lista restransa de ture de sosea ramasesera in mod firesc Alpii Francezi si Pirineii. Pentru 2013 aveam in plan un nou concediu pe cursiere, insa dupa ce am analizat problema pe toate partile, a trebuit sa renuntam la traversarea Pirineilor din pricina logisticii complicate, indeosebi in ceea ce priveste drumul lung de parcurs pana la atlantic cu autoturismul, precum si dezavantajele parcurgerii unui traseu asa lung cu rucsaci in spate, varianta fezabila la MTB dar incomoda pe cursiera, unde pozitia este mult mai agresiva. Astfel incat in 2013 ne-am indreptat spre Alpi (link), amanand pentru 2014 rezolvarea dilemei Pirineilor.


Salvarea noastra a venit de la Mircea (link Enjoy), cu care fusesem anterior intr-o excursie organizata la Giro d'Italia, care nu a ezitat in a-si oferi suportul. In solutia oferita, Mircea urma sa calatoreasca din tara cu microbuzul impreuna cu bicicletele, urmand sa ne recupereze pe noi din Barcelona, unde urma sa ajungem cu avionul. De aici ne deplasam impreuna catre punctul de pornire al Route des Cols. Din organizarea asta a rezultat si sensul de parcurgere al Route des Cols de la Est la Vest, de pe coasta Mediteranei la cea a Atlanticului.

Alegerea partenerilor de tura nu a fost deloc dificila, in cele din urma aliniindu-ne la start in formatia: Oana, Karina, Alin, Sorin, Serban, Oac, Adi si subsemnatul.
Cum deja ne-am format un obicei in a pleca in turele de genul asta toamna, am stabilit perioada pentru prima jumatate a lui Septembrie, am achizitionat biletele de avion, si cu aproximativ 2 luni inainte de plecare am pus la punct impreuna cu Mircea detaliile tehnice ale turei. Amandoi aveam temele bine facute, astfel incat, pe langa traseul clasic de traversare a Pirineilor, au aparut in plan si niste catarari extra-optionale, care s-au dovedit a fi destul de multe de fapt :) . Optionalele astea si-au facut loc in mod natural in programul nostru intrucat Route des Cols, pe langa ca traverseaza direct multe pasuri parcurse frecvent in Turul Frantei (in jur de 30 la numar), trece si pe la baza multor catarari care au fost de-a lungul timpului finish in ascensiune pentru etape celebre ale Turului, asa ca ar fi fost pacat sa le ratam. In plus, descoperisem in timpul documentarii si alte 2-3 surprize, trasee adiacente mai putin cunoscute, insa care s-au dovedit a avea un farmec aparte. Din randul acestora a rezultat, printre altele, si o zi memorabila ce initial fusese planificata pentru pauza ;) .

Intr-un final ne-am ales cu un plan care, in varianta cea mai scurta, a traseului clasic Route des Cols, avea pe hartie ~930km si ~25.000m ascensiune. In comparatie, varianta extinsa, cu toate optionalele incluse, ajungea la ~1100km si ~31.000m ascensiune, desfasurate pe parcursul a 11 zile.



Cu putin timp inainte de plecare, pentru a face o surpriza partenerilor, am alcatuit un ROADBOOK cu descrierea detailata a fiecarei etape. Alin mi-a fost complice in a da o forma fizica acestui road book, care si-a dovedit utilitatea pe parcursul traversarii, fiecare avand posibilitatea de a-si planifica abordarea zilei urmatoare in functie de provocarile fiecarei etape. Fast forward pana pe 5 septembrie, cand ne reunim in parcarea aeroportului din Barcelona cu Mircea si Oac (sosit cu putin timp inainte cu o alta cursa din Bratislava).
Mircea ne face o surpriza si ne asteapta cu o sticla de Sangria sa sarbatorim intalnirea, asa ca ciocnim cate un pahar inainte de a purcede gospodareste la asamblarea bicicletelor ce calatorisera cale de 2000km in lux, in interiorul busului. Suntem toti afectati de caldura si umiditatea excesiva care nu fac decat sa ne indrepte sperantele la zilele urmatoare, cand speram ca vom pedala in racoarea muntilor.

In scurt timp suntem imbarcati in microbuz, cu bicicletele pe suportii de plafon, si ne asternem la drumul de ~200km catre Argeles sur Mer, orasel situat pe malul francez al Mediteranei, imediat dupa granita, acesta fiind punctul de start al calatoriei noastre. Inainte de asta petrecem insa aproape o ora in trafic, traversand Barcelona.

Dupa o calatorie fara istoric, ajungem in Argeles, un orasel amortit, gen statiune pentru pensionari, unde singura distractie par a fi terasele de pe faleza ce margineste portul ticsit de iahturi. Ne petrecem seara dupa-amiaza pe plaja, apoi ne reunim in fata hotelului pentru ultimele reparatii si reglaje la biciclete, incheind seara pe o terasa unde inchinam un pahar pentru o tura de succes.

Ca si detalii tehnice, nu pot sa inchei introducerea fara a mentiona si cazarile din Franta, care sunt o poveste in sine :)

Mircea a fost de nota 10, si si-a asumat sarcina de a se ocupa pentru noi si de rezervarea cazarilor pentru fiecare etapa, scutindu-ne de un efort semnificativ. Trebuie specificat ca am votat in unanimitate pentru un buget low-cost, astfel incat suma alocata zilnic cazarii a fost de 30EUR/persoana. In suma aceasta, in unele locuri am beneficiat de mic dejun inclus, in altele acesta fiind optional. Mircea a facut o treaba excelenta si s-a incadrat lejer in buget (media a iesit pe la 26-27EUR/pers/noapte).
Ca si specific, cazarile din Pirinei s-au dovedit de o diversitate pe care cu greu ne-am fi imaginat-o la inceput. Am intalnit pe parcursul zilelor hoteluri de tip turism socialist, pentru mase, cu camere mici si paturi inghesuite in orice spatiu disponibil, pensiuni amenajate cu mult gust, in localitati cochete, vechi gites cu istoric din secolul 19 si chiar, ca exotism, un vechi ospiciu amenajat ca baza de cantonamente pentru diverse loturi sportive, servind in extrasezon drept hotel :)

Insa oricare ar fi varietatea cazarilor, majoritatea (cu mici exceptii) au in comun un singur lucru: micul dejun, votat in unanimitate ca fiind inuman. Nu stiu altii cum sunt, dar noua ne-a fost greu sa ne incepem fiecare zi cu paine, croissante, dulceata si ciocolata la cutiute de 50gr. Iaurtul si fructele erau atat de rare ca ajunsesera obiect de adulatie. In unele locuri, ca totul sa fie subiect de fabula, existau niste ratii hilare, de genul un singur croissant sau felie de paine per persoana. Momentul culminant a fost cand a trebuit sa impartim un degetar de Nutella. La doua persoane, ca are multe calorii si ciclistii trebuie sa fie supli :) Consecinta meniului asta a fost ca a trebuit sa ne adaptam programul zilnic, pentru a rezista consumului energetic dat de etapele ce au avut in medie cam 100km si 2500m diferenta de nivel. Asa ca, in fiecare seara dupa terminarea turei, ne grabeam sa mai prindem cate un magazin deschis pentru a ne face provizii pentru micul dejun de a doua zi, eventual si pentru o gustare pentru pranz. Pentru ca, in mod evident, in Franta la ora pranzului nu prea gasesti nimic deschis.

Foto: copyright Doru, Oana, Serban B., Daniel R.